Cuprins / Mecanica / Cinematica

< pagina anterioară | pagina următoare >

 

Aruncarea pe oblică în câmp gravitațional uniform

În figura de mai jos este simulată mișcarea unui corp lansat după o direcție oblică față de orizontală. Se neglijează influența aerului.

 

 

Această mișcare are loc într-un plan vertical și ca să o descriem, alegem un sistem de coordonate Oxy. Cel mai convenabil este ca originea sistemului de coordonate să fie chiar în punctul de lansare.

Mișcarea se poate descompune în două mișcări de tip simplu:

-o mișcare rectilinie uniformă după o direcție orizontală (direcția axei Ox);

-o mișcare rectilinie uniform variată după o direcție verticală (direcția axei Oy) cu accelerația a=-9.81m/s2 (accelerație gravitațională).

Invers, putem spune că cele două mișcări simple rectilinii se compun și rezultă o mișcare mai complexă, într-un plan, cu o traiectorie de formă parabolică.

 

^^^^^^^