Română |
|||||
Introducere
Fenomenele mecanice se pot clasifica în două mari categorii generale:
mișcarea și repausul corpurilor;
schimbarea formei (deformarea) corpurilor.
În toate cazurile de fenomene mecanice sunt luate în considerare doar corpurile macroscopice, care pot fi oricât de mari, dar nu oricât de mici. În cadrul mecanicii clasice nu sunt studiate corpurile microscopice, precum atomi, molecule sau componente ale acestora.
Exemple de corpuri macroscopice:
toate obiectele din jurul nostru pe care le folosim zi de zi;
componente mai mici sau mai mari ale unor mecanisme;
roci din mediul înconjurător;
planete, stele, orice corp ceresc;
cantități mai mici sau mai mari de lichide: o picătură, lichidul dintr-un vas, toată apa unui lac, mare, ocean;
cantități de gaze: aerul dintr-o incintă, atmosfera Pământului.
Exemple mai specifice de fenomene mecanice:
mișcarea și repausul unor vehicule, ființe, corpuri cerești;
deformarea unor corpuri elastice sau plastice;
curgerea apei râurilor;
circulația curenților de aer (bătaia vântului);
mișcarea valurilor mării;
propagarea undelor acustice (sunetul) prin aer, apă sau alte medii materiale.