|
|
|
|||
Sunt profesor de Fizică și predau la clase de liceu și de gimnaziu. Intenția mea este să cuprind în acest site materia pe care o predau, dar și material suplimentar pentru aprofundare.
M-am născut în 1973, în orașul Victoria din județul Brașov, România. În 1991 am absolvit Liceul Industrial de Chimie din orașul Victoria, la profilul Electrotehnică și am primit o diplomă de calificare în meseria de electrician, pe care n-am practicat-o decât ca simplu amator.
Am studiat Fizică la Universitatea din București (Măgurele) între 1991-1996. În 1996 am fost angajat la un institut de Fizică (INFLPR Măgurele), într-un colectiv unde se făceau cercetări de interferometrie optică.
În 2006 am părăsit institutul, din dorința de a mă întoarce acasă, dar și pentru că cercetarea românească era în declin. Am intrat în învățământ, la liceul teoretic Johannes Honterus din Brașov și la Școala Generală nr. 2 din Râșnov, unde am profesat în anul școlar 2006-2007, apoi m-am retras: prea mult stres, prea puține satisfacții și salar mult prea mic (la acea vreme).
Între 2009-2013 am făcut un doctorat la Universitatea Transilvania din Brașov, cu bursă din fonduri UE. Aveam intenția să-mi continui activitatea de cercetare la Brașov, într-un institut de cercetare nou construit, dar n-a mai fost posibil: în locul oportunităților de angajare au fost doar amăgiri.
În 2016 am revenit în învățământ. Am fost un an la Colegiul Emil Racoviță și la Colegiul Nicolaie Titulescu din Brașov, iar din 2017 am revenit la Liceul Teoretic Johannes Honterus, care a ajuns în anul 2019 la rangul de Colegiu Național. Acum găsesc motivații noi de a continua cariera didactică.
În 2025 am prins oportunitatea de a deveni profesor la Victoria, chiar la școala unde am fost și eu elev.
Autorul: Victor Nascov